După mai bine de două ore de călătorie cu ruta Chişinău – Cunicea, ies din autobuz la o cruce pe care este inscripţionat, cu litere mari “MĂNĂSTIREA CUŞELĂUCA”.
Mănăstirea se află în raionul Şoldăneşti, la o distanţă de peste 120 de kilometri de Chişinău.
De pe un indicator de tablă, aflu că până la sfântul lăcaş sunt trei kilometri.

Câteva căsuţe, cam 50 la număr, stau tupilate la margine de pădure, iar în mijlocul lor două biserici – e satul monahal Cuşelăuca.

Mănăstirea Cuşelăuca este ctitoria unei creştine din neam de răzeşi de la Cotiujenii Mari – Maria Tocanosov, care mai târziu s-a şi călugărit cu numele de Mitrodora.

Din cartea Arhimandritului Visarion Puiu “Mănăstirile din Basarabia”, aflăm că lăcaşul sfânt de la Cuşelăuca a fost ctitorit la 1786, iar în “Ghidul mănăstirilor din Basarabia” de Gheorghiţă Ciocioi, găsim anul 1790.

De la Visarion Puiu mai aflăm că Biserica de vară “Adormirea Maicii Domnului” a fost ctitorită în anul 1841 de către Arhimandritul Nicandru, împreună cu sora lui, schimonahia Irina, iar cea de iarnă, “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, a fost zidită în 1855, datorită egumenei Elena, stareţa de atunci a Mănăstirii Cuşelăuca.

Dintotdeauna, aceasta a fost o mănăstire de sine. Fiecare maică îşi agonisea pentru viaţă, doar prin munca mâinilor. Ceea ce le aduna erau bisericile.

Pe lângă acest sfânt lăcaş a mai fost şi o şcoală primară în care învăţau copii orfani şi surorile care nu ştiau carte.
Chiar dacă Mănăstirea Cuşelăuca era una dintre cele mai sărace din întreg spaţiul basarabean, viaţa monahală îşi urma cursul firesc.

Departe de ochii lumii, măicuţele de la Cuşelăuca nici nu bănuiau că va fi închisă şi mănăstirea lor.
Însă, în anul 1960, fariseii pun lacăte la cele două biserici. În stăreţie şi adăpostul mănăstirii a fost spital pentru cei care sufereau de boli pulmonare.

Biserica de vară “Adormirea Maicii Domnului” este transformată în club, mai apoi devine depozit pentru cărbuni, iar în cea de iarnă, “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din 1968 până în 1970, gospodăria agricolă din localitate deschide o crescătorie de păsări.

Mai târziu, biserica de iarnă a fost distrusă până la temelie. Medicii veniţi în acei ani la mănăstire doreau să distrugă şi biserica de vară, dând turlele jos şi făcând un al doilea nivel.

Într-o seară, o doctoriţă a visat ceva tulburător. O voce i-a spus: “Aici a fost mănăstire şi va fi!”.
De frică, nu au mai distrus, dar în schimb faceau sărbători bolşevice şi de denigrare.

“În anul închiderii, au făcut chef în biserica de vară şi, pentru a-şi arăta sălbăticia până la urmă, au invitat-o pe maica stareţă. Ei se mândreau cu fapta lor şi spuneau cuvinte batjocoritoare. Unul dintre ei, a pus uşa de la altar la WC. Se lăuda cu fapta lui.
Mulţi din cei care au participat la distrugerea mănăstirii au murit fiind foarte tineri în chinuri groaznice. Nu judec pe nimeni şi nu port ură. Dumnezeu e sus şi pe toate le vede!”, îmi povestea la una din întâlniri maica Agnesia, regretata stareţă a Mănăstirii Cuşelăuca.
(Până la închidere a fost secretară a sfântului locaş).

În acei ani maicile, vreo 200 la număr, au lucrat în colhoz. Având mari datorii, au şi vândut animalele – două vaci, perechea de boi, caii şi oile.

… Şi după o lungă tăcere de 29 de ani, la Mănăstirea Cuşelăuca se aprinde din nou lumina credinţei.
Mai întâi, maicile au adunat bani pentru a repara biserica de vară, care era într-o stare jalnică. I-au dat aspectul de altădată. Din mulţimea de icoane deosebit de frumoase, doar patru au revenit în sfântul lăcaş.

Una din icoanele valoroase – Maica Domnului de la Moldova, a fost salvată şi ocrotită de un bun creştin, pe nume Ion Botezatu.
Icoana Maicii Domnului de la Moldova a fost pictată în 1895, în Sfântul Munte Athos. Dovadă sunt şi inscripţiile, pe faţa icoanei, în dreapta părţii superioare citim: “Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Moldova”, iar în stânga părţii de jos – “Această Sfântă Icoană a fost pictată şi sfinţită la Athos, în mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon”.
Pe verso, este o altă inscripţie: “Această icoană a fost pictată şi sfinţită la Sfântul Munte Athos în mănăstirea rusească a Sfântului Martir şi Tămăduitor Pantelimon, de unde a fost trimisă ca binecuvântare locuitorilor iubitori de Hristos, pentru bine dătătorul ajutor, acoperământ şi ocrotire tuturor celor care cu credinţă şi dragoste se adresează la Preabuna Stăpâna lumii şi cu umilinţă se roagă către Ea, înaintea preacuratului Chip al Ei. Anul 1895”.

Interiorul bisericii de vară fost pictat în anul 1989 şi împodobit cu icoane noi. Peste trei ani, maica Agnesia (stareţă de deschidere până în 2010), susţinută de obştea mănăstirii şi mai mulţi creştini, reuşeşte să înalţe biserica de iarnă “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

“Se va ruga bine pentru mine, atunci şi eu mă voi ruga pentru voi”. Această inscripţie am citit-o pe mormântul maicii Agafia. Cei care vin de se roagă la ea cunosc vindecări minunate.
A fost înmormântată în anul 1873 la cimitirul mănăstirii.
De câţiva ani, trupul neînsufleţit al Cuvioasei Agafia, aşa cum îi spun maicile de la Cuşelăucă, se află într-o frumoasă raclă din Biserica de vară “Adormirea Maicii Domnului”.

Potrivit cărţii „Mănăstirea Cuşelăuca”, Cuvioasa Agafia s-a născut în 1819, în satul Păsăţel, în Moldova dintre Bug şi Nistru, în familia lui Ioan şi Eudochiei Maranciuc.

Aceştia mergeau des la locurile sfinte, având o evlavie aparte pentru Lavra Pecerska. Micuţa Agafia îi ruga lacrimi în ochi sa o ia cu ei, însă aceştia ştiind greutatea drumurilor, o lăsau în grija apropiaţilor.
Într-o bună zi, Agafia se porneşte în pelerinaj spre Kiev, având marea dorinţă de a se închina la moaştele sfinţilor de acolo.
În drum spre Pecerska Lavra, cade într-o fântână pustie şi adâncă şi-şi traumatizează grav ambele picioare. Se spune că a stat în această fântână trei ani, doar ajutată de Dumnezeu şi îngeri, care, potrivit unor mărturii, au hrănit-o cu mană cerească.
Din alte vorbe, aflăm, că în fiecare zi, doi porumbei îi aduceau de mâncare Agafiei.
Părinţii au revenit de la Kiev şi cu tristeţe au trăit pierderea fiicei şi au plâns-o ca trecută în lumea celor drepţi.

Racla Cuvioasei Agafia

Însă, mare este puterea Domnului. Cel de Sus pregătise o bucurie pentru ei, binecuvântare pentru nişte oameni care au adus pe lume un copil cu râvnă deosebită către cele sfinte.
Nu departe de fântâna în care-şi ducea viaţa Agafia, un cioban îşi păştea turma, cântând psalmi. La un moment dat, a auzit o melodie îngerească ce venea din fântână.
Au venit părinţii şi au luat-o acasă. Dintr-o fire vesele şi vorbăreaţă, Agafia s-a transformat în una taciturnă, tot timpul ei era plin de rugăciune. Peste ea au dat multe boli şi suferinţe. Dar Dumnezeu, i-a dat harul facerii de minuni. La patul suferinţei veneau foarte mulţi oameni, iar ea prin sfaturi şi rugăciuni îi ajuta.

Vestea a ajuns şi la Athos, astfel Agafia a fost vizitată de doi călugări de la Sfântul Munte, care, binecuvântând-o, i-au dăruit o Evanghelie.
Casa părintească a Agafiei era de multe ori neîncăpătoare pentru cei care veneau să-şi caute vindecare şi alinare.

Într-o bună zi, Agafia a avut un vis: Maica Domnului i-a spus să plece la Cuşelăuca – cea mai săracă mănăstire din Basarabia.
A venit la Cuşelăuca, dar şi aici o vizitau foarte mulţi creştini. Aduceau multe daruri, astfel că viaţa de la mănăstire înflorea. Veneau tot mai multe tinere dornice de a se călugări, se făceau noi construcţii.

Maica Agafia a prevestit unei diaconiţe că, după moartea ei, aceasta se va călugări, va construi o bisericuţă şi va săpa o fântână, care au rămas până în prezent.

Am gustat din apa de la fântână şi am observat că are un gust deosebit. Se spune că ajută la vindecarea mai multor boli.

Cuvioasa Agafia, la 9 iunie, în anul 1873, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, apoi a plecat la Cel de Sus.
După mulţi ani de la trecerea la cele veşnice, maica Agafia continuă să facă minuni. Sunt diverse mărturii ale oamenilor care s-au vindecat după ce s-au închinat şi rugat fie la mormântul ei, fie la trupul neînsufleţit din biserica de vară “Adormirea Maicii Domnului”.

Am citit şi câteva din mărturiile creştinilor.

De exemplu: Părintele Gheorghe de la o biserică din regiunea Cernăuţi, venind în vizită la mănăstire, a spus că are o boală foarte grea, cancer la gât, stareţa i-a spus să se ducă la mormânt şi să se închine, să ceară ajutorul suferindei Agafia.
După ce s-a închinat, a luat un pic de rouă de pe lespedea mormântului, s-a spălat pe gât şi a plecat.
După un timp, a venit la Mănăstire şi i-a spus stareţei că s-a tămăduit de boala sa.

O femeie din oraşul Cimişlia avea un copil foarte bolnav, paralizat, care nu vorbea. Auzind de faptul că la mormântul suferindei Agafia de la Mănăstirea Cuşelăuca se fac o mulţime de minuni, a venit aici şi câteva zile, seara şi dimineaţa, a trecut pe la mormântul Cuvioasei.
Ea ungea copilul cu ulei din candela Agafiei şi îl spăla cu apă făcătoare de minuni. Astfel, copilul a început să vorbească. Mama copilului, văzând această minune care s-a săvârşit, se ruga mai mult, petrecea foarte mult timp la mormânt şi copilul simţindu-se mai bine a început să meargă singur. După aceasta au plecat acasă şi copilul s-a făcut sănătos.

O altă minune săvârşită de suferinda Agafia prin ţărâna de la mormântul ei a fost în vara anului 2000. O femeie din raionul Soroca povesteşte următoarele: „De la o vreme, a început să mă doară mâna dreaptă, dar nu mă îngrijoram deloc.
Însă, durerile deveneau insuportabile şi m-am adresat la spital. După examenul Roentgen, medicul a constatat că totul e în regulă. Oricum, durerile se înteţeau şi mână se umfla, apoi a început să crape pielea. M-am adresat din nou medicului şi el mi-a prescris un tratament, dar nu mi-a fost de folos. Atunci, am apelat la duhovnicul meu. Părintele mi-a spus că doar rugăciunea mă poate salva şi mi-a sugerat să merg să mă închin la mormântul Cuvioasei Agafia.
Stareţa a zis că ar fi bine să stau o săptămână la mănăstire pentru a fi şi seară şi dimineaţă la mormântul suferindei şi să-mi spăl mâna cu apă din fântâna ei şi cu ţărână de la mormânt.
După câteva zile, am simţit că durerea începe să mă lase şi mâna să se tămăduiască. Părintele mi-a dat ulei din candela suferindei Agafia şi mi-a spus ca să mă ung pe mână după ce mă voi spăla cu apă şi ţărână. La sfârşitul săptămânii mâna nu mă mai durea. Stareţa şi duhovnicul m-au sfătuit să vin mai des la mormântul suferindei.”.

Vera Buza din Sângerei mărturiseşte: „În anul 2005, în Postul Crăciunului, am frecventat Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Cuşelăuca împreună cu fiul Nicolae, care avea patima narcomaniei. Mergând la mărturisire la duhovnicul Agafanghel, i-am spus necazul pe care-l avem de o mulţime de ani.
Părintele mi-a dat sfat de a merge şi a ne închina la sfintele moaşte ale Cuvioasei Agafia şi la sfântul mormânt al acesteia. După un canon de 40 de zile, am folosit ţărână, ulei şi apă sfinţită. Am observat că Nicolae a încetat a folosi narcotice. A revenit la un ritm firesc al vieţi, s-a căsătorit şi lucrează.”.

Acestea sunt doar o parte din minunile pe care le-a săvârşit Dumnezeu prin Cuvioasa Agafia. Ele sunt adevărate mărturii de evlavie a unei călugăriţe care a gustat din plin viaţa monahală. A ştiut să-şi ducă crucea până la capăt.

Dinu Rusu
Pentru Elldor.Info

Leave a reply

required