MITROPOLIA CHIȘINĂULUI ȘI A ÎNTREGII MOLDOVE

SINODUL BISERICII ORTODOXE DIN MOLDOVA

TOMOS DE CANONIZARE A SFINTEI FERICITE AGAFIA (MARANCIUC; ? – 1843) DE LA MĂNĂSTIREA CUȘELĂUCA, PROCLAMAT LA DATA DE 11/24 SEPTEMBRIE, ANUL MÂNTUIRII 2016

Preasfințiților Ierarhi,

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler și drept-măritor popor

din de Dumnezeu păzita Biserica Ortodoxă din Moldova

Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu și cuvios lucru este a prăznui prin slujbe și cântări duhovnicești, pomenirea sfinților care s-au nevoit întru Domnul.

Având în vedere viața pilduitoare a Sfintei Fericite AGAFIA de la mănăstirea Cușelăuca, dar și nevoințele sale, îndreptate spre slujirea lui Hristos și a Bisericii, conform raportului Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în ședința sa din 15 iulie 2016, ziua de pomenire a Sfântului Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, condicile Nr. 68, a decis rânduirea Fericitei AGAFIA în ceata sfinților cu cinstire locală în Biserica și țara noastră.

De asemenea, s-a stabilit data de pomenire a Sfintei Fericite AFAFIA (Maranciuc) 9/22 iunie, ziua trecerii sale la cele veșnice.

Rămășițele pământești ale Sfintei Fericite AGAFIA să fie considerate moaște și să le acorde cinstea cuvenită.

Totodată, să fie pictată icoană pentru închinare, conform hotărârii Sinodului VII Ecumenic și să fie alcătuită slujba de pomenire.

Să aducem laudă și preamărire lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinți, pentru această sfântă împlinre în Biserica noastră.

+ VLADIMIR

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari

ANATOLIE, Episcop de Cahul și Comrat

PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni

MARCHEL, Episcop de Bălți și Fălești

NICODIM, Episcop de Edineț și Briceni

IOAN, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan

Prot. mitr. VADIM Cheibaș, Secretarul Sinodului B.O.M.

Leave a reply

required