Istoricul Mănăstirii

27I. Mănăstirea Cuşelauca, model de viaţă monahală, idioritmică şi sfinţitoare

II. Cuşelăuca – mănăstirea săracă, la care creştinii găsesc comori

III. Mănăstirea Cuşelăuca – un colţ de rai care-şi restabilește faima

Mănăstirea Cuşelăuca

REPERE ISTORICE

A fost înfiinţată la sfârşitul sec. XVIII de Maria Tocanosov, originară din satul Cotiujenii Mari. Mai târziu s-a călugărit în ctitoria sa, cu numele de Mitrodora. De la început schitul nu avea un liturghisitor propriu care să fie repartizat anume pentru acest locaş. La o astfel de concluzie ajungem datorită unei însemnări de pe un Molitvenic (Râmnic, 1782) ce se afla, la începutul sec. XIX, la mănăstirea Dobruşa. în acest Molitvenic este scris de mână că preotul Nechita ot Zahar a dat zapis părintelui Chirii de la mănăstirea Dobruşa, prin care împart venitul ce îl au de la slujbele săvârşite la schitul Cuşelăuca1. Presupunem că atât ieromonahul Chirii, slujitorul mănăstirii Dobruşa, cât şi preotul de mir Nechita, probabil slujitorul bisericii din satul Cotiujenii Mari, erau împuterniciţi temporar să oficieze sfintele slujbe la schitul de maici proaspăt înfiinţat, până la numirea oficială a unui slujitor permanent. Era o practică răspândită în domeniul monahal ca atunci când se întemeia un schit sau o nouă mănăstire în perioade dificile, cauzate de război sau calamităţi naturale, pentru început slujbele divine să fie oficiate de ieromonahii sau de preoţii de mir din mănăstirile sau din bisericile apropiate, până la numirea unui titular. Această situaţie se referă şi la schitul Cuşelăuca, a cărui înfiinţare a coincis cu perioada războiului purtat între Imperiul Otoman şi Imperiul Rus.

Dintr-o descriere a schitului Cuşelăuca (din 1820), păstrată în arhivă, aflăm că „acesta se află în ţinutul Iaşi, lângă râuleţul Gorna. Schitul este întemeiat de călugăriţa Mitrodora, din neam răzeşesc, şi de alţi proprietari răzeşi ai moşiei pe care stă schitul. El a fost construit în 1790. Numele de Cuşelăuca (în acea perioadă ea se numea Coşelăuca, iar în rusă Coşeleva – n.n.), provine de la pădurea care poartă acest nume şi lângă care este situat schitul2. Biserica era făcută din nuiele şi tencuită, acoperită cu gontami, clopotniţa era din lemn, fixată pe patru stâlpi şi acoperită cu scândură şi gontami. Are trei clopote, unul mare şi două mai mici. Sunt două chilii pentru stareţă, iar pentru călugăriţe – 24, toate fiind ridicate din lemn vechi şi acoperite cu stuf. Mănăstirea nu are un gard, numai în jurul bisericii se află un gărduţ din lemn. Obştea mănăstirii numără 22 călugăriţe care duc o viaţă idioritmică şi se întreţin din lucrul manual. Schitul se află amplasat pe pământ răzeşesc, are trei acte de la răzeşi care confirmă donaţia acestui pământ schitului. Schitul nu este închinat şi nu plăteşte embatica”3.

Dispunem de date precum că la acest complex monahal exista şi un loc de reeducare a tinerilor, şi anume „în 1816 la schitul Cuşelăuca se trimiteau fete de purtare uşoară pentru reeducare”4.

Mănăstirea avea în proprietate o moşie dăruită de locuitorii din Cotiujeni, parte din marea moşie Cotiujenii Mari. Cel mai important donator al moşiei este considerat Gheorghe Hârjeu. La dăruirea acestei moşii a ajutat mult şi boierul Străjescu din Văscăuţi, judeţul Soroca. în total, mănăstirii i-au fost dăruite 50 de fălci5. Conform zapisului de danie pe sus-numita moşie a mănăstirii (din corpul moşiei răzeşilor din Cotiujeni) este întărit în judeţul Iaşi, iar planul pentru pământ a fost întărit la 27 ianuarie 1833. Toate chiliile din mănăstire erau din lemn şi făcute de fiecare maică sau ascultătoare cu cheltuiala ei, deoarece continuau să practice viaţa idioritmică6.

În schitul Cuşelăuca, în anul 1841, în locul bisericii vechi din lemn a fost construită biserica de piatră cu clopotniţă cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ctitorii acestei biserici erau arhimandritul Nicandru, fostul duhovnic al Casei Arhiereşti, şi sora lui, schimonahia Irina, stareţa acestei mănăstiri. De la început, schitul a fost condus de următoarele monahii: Atanasia, Natalia, Magdalina, Avraamia, Anastasia, Mitrodora, Maria, schimonahia Paraschevia, schimonahia Irina şi monahia Evpraxia (care a preluat conducerea schitului la 2 august 1849)7. În anii 1848–1850 schitul avea 14 monahii care duceau viaţa idioritmică şi stăpânea 60 desetine de pământ8.

A doua biserică, de iarnă, cu hramul Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, a fost zidită prin străduinţa stareţei schimonahia Elena, în anul 1855, din banii mănăstireşti şi ajutoarele credincioşilor care s-au strâns cu condicile de milostenie9. în 1862 aici erau 46 de călugăriţe care duceau viaţă idioritmică, toate fiind moldovence. Schitul avea 60 desetine – pământ donat de răzeşii satului Cotiujeni şi câteva livezi care aduceau un venit de 80 ruble pe an10.

La 7 ianuarie 1870 călugăriţele Serafima, Pelaghia, Zanefta, Maria şi Susana, din cauza bătrâneţii, au încetat să mai îndeplinească şi anumite funcţii la schitul Cuşelăuca pentru care primeau şi o anumită soldă11. Iar peste un an, la 3 martie 1871, acelaşi lucru s-a întâmplat cu călugăriţele Elisaveta, Xenia, Epifania şi Epistimia, demise din personalul mănăstirii Cuşelăuca din acelaşi motiv12. în 1887 au fost tunse în monahism Magdalena (Marina Bunesco), Vriena (Victoria Meascova), Glafira (Agafia Şeptefraţi) şi Evsevia (Ecaterina Ulman)13.

În anii ’70 ai sec. XIX la mănăstirea Cuşelăuca a fost deschisă o şcoală, în care iniţial studiau 10 elevi14. În 1878 la mai multe mănăstiri basarabene au fost organizate şcoli-internate pentru copii orfani. Pentru întreţinerea a 10 copii orfani, în anul 1878 mănăstirea Cuşelăuca a primit 800 de ruble15. În anul 1891 şcoala mănăstirească de la Cuşelăuca se numea centrală, aici învăţau gratis 10 fete16. În 1890 comunitatea era compusă din 46 de călugăriţe, toate fiind rusoaice, şi deţinea 60 desetine de pământ şi patru livezi17.

În februarie 1906 au fost convocaţi toţi stareţii mănăstirilor şi schiturilor. La această adunare s-a recomandat ca la mănăstirile basarabene să se predice şi să se oficieze în limba poporului, să se înfiinţeze biblioteci, să se susţină aşezăminte de cultură şi să se reînfiinţeze tipografia. în acea perioada, la schitul Cuşelăuca continua să activeze azilul pentru copii cu şcoală primară18.

În 1907, în schitul Cuşelăuca activau două biserici, biserica de vară Adormirea Maicii Domnului şi biserica de iarnă Sfânta Treime. Comunitatea mănăstirii era compusă din 55 de călugăriţe şi 11 surori de ascultare îndrumate duhovniceşte de către preotul Vasili Loghin. Schitul continua să întreţină şcoala primară pentru copii19.

De la 29 august 1918 mănăstirea a fost condusă de monahia Neonila Petrachi. în 1918 în mănăstire erau: stareţa monahia Neonila Petrachi, 35 monahii şi 113 surori, adăpostite în 57 de căsuţe-chilii. Pământ: 65 desetine20. în 1919 obştea mănăstirii, compusă din 149 de vieţuitoare, lucra moşia mănăstirii, care timp de un an s-a redus de la 65 la 59 desetine şi 1 100 de stânjeni de pământ21. Monahia Neonila a stăreţit până în 1925. în 1923 personalul mănăstirii era compus din 144 persoane: 63 monahii, 31 surori rasofoare şi 50 surori de ascultare. Averea mănăstirii după exproprierea din 1922 număra: 1 ha de vie, 3 ha de livadă şi 4 ha de vatră neproductivă, 6 case cu un rând pentru locuinţa stareţei şi cea a duhovnicului şi pentru o şcoală primară pentru copii, 53 de case pentru călugăriţe şi surori22.

Din 1925 mănăstirea a fost cârmuită de monahia Nina Bulgarca. în acest an obştea număra 62 de monahii, 36 de surori rasofoare şi 48 de surori de ascultare. Viaţa acestor maici era ca şi a celorlalte din Basarabia şi din Regatul Vechi: trăiau din munca lor proprie. Având o viaţă idioritmică, numai biserica le aduna pe toate. De aceea nici munca lor nu era prea vizibilă, fiind, de regulă, învăluită în anonimat. O parte din ele, bătrâne şi sărace, abia îşi agoniseau hrana din munca mâinilor. Din cele 60 ha de teren pe care le deţineau, 28 ha de pădure li s-au expropriat, iar restul era lucrat de vreo 20 de maici şi surori, grupate pe lângă stăreţie, îngrijindu-se ca din modestul lor venit să facă şi cheltuieli pentru reparaţia celor două biserici şi pentru întreţinerea mănăstirii şi a şcolii primare în care învăţau copiii orfani şi surorile ce nu ştiau carte. Mănăstirea avea şi un mic atelier de ţesut covoare23.

La 1 ianuarie 1926 la mănăstirea Cuşelăuca este numit preot-duhovnic ieromonahul Vladimir Scaleţchi24.

În 1936 stareţă devine monahia Magdalena Comarovschi, care până atunci a vieţuit la mănăstirea Răciula. în acea perioadă obştea monahală era alcătuită preponderent din călugăriţe bătrâne care îşi lucrau cu greu puţinul pământ ce le aparţinea. Cu toate că dispuneau de un atelier de ţesut, starea materială a mănăstirii era mereu grea. Maicile abia izbuteau să întreţină şcoala pentru copii orfani. Majoritatea din ele trăiau doar din munca proprie, manuală.23

Odată cu ocuparea Basarabiei de către URSS, situaţia mănăstirii s-a agravat şi mai mult. La 15 iulie 1940, Magdalena Comarovschi şi sora de ascultare Anastasia Bunescu s-au refugiat la mănăstirea Răciula de frica bolşevicilor26. După 1940 mănăstirea a fost diriguită de stareţa Olimpiada. în iunie 1944 în mănăstire locuiau 150 de călugăriţe şi surori de ascultare. Stareţă era Iraida Rotari, iar duhovnic – ieromonahul Sabatie Vlasov. Fosta stareţă, Olimpiada Craveţ, împreună cu ieromonahul Piterim Golovatiuc şi economa Nina Cojuhari s-au retras peste Prut27.

Neorânduiala şi frica aduse de război au atins şi acest colţ de viaţă monahală. Pentru a introduce ordine în mănăstire, în primăvara anului 1945, următoarea stareţă, Iraida, a alcătuit un regulament intern obligatoriu pentru fiecare vieţuitoare a mănăstirii Cuşelăuca. Conform acestui regulament, surorile de ascultare puteau fi călugărite numai la vârsta de 40 de ani, având dreptul să deţină o chilie personală şi să instruiască o uceniţâ2S. în septembrie 1945 în mănăstire existau 155 de sălăşluitoare, dintre care 68 erau surori de ascultare29.

Maicile în vârstă îşi amintesc că în 1946 a stăreţit monahia Platonida Gâtlan, pe care peste doi ani, în 1948, a înlocuit-o egumena Aglaia Şerban. în toamna anului 1946 mănăstirea, fiind presată de impozite mari, a fost nevoită să cedeze fondului funciar raional 12 ha de teren30. în vremea egumenei Aglaia, mănăstirea dispunea de 40 ha de moşie şi de o gospodărie mare. Comunitatea se compunea din 200 de monahii şi surori care trăiau din cultivarea pământului şi din lucrul manual. Pe atunci duhovnic al mănăstirii era ieromonahul Silvestru. Stareţa Aglaia se plângea în 1949 noilor autorităţi de la Chişinău că anumiţi colhoznici din sat vor să pună mâna pe pământul mănăstirii, deşi colhozul are şi aşa mult pământ şi nu-1 lucrează31. După egumena Aglaia a urmat, prin anii ’50, egumena Pahomia Dascăl, care a stăreţit până în 1958.

În 1950, conform unor documente de arhivă, la mănăstirea Cuşelăuca rămăseseră numai 5 călugăriţe şi 8 surori de ascultare32. în perioada anilor 1949-1950, la Cuşelăuca au fost primite 3 persoane noi33. Mănăstirea număra 60 de gospodării, o casă a stăreţiei, două biserici şi mai multe animale: 2 boi, un june, 2 cai, 2 porci, 10 oi. Dispunea de 2 pluguri, 2 grape, o maşină de treierat, o semănătoare, 2 căruţe, un cultivator34.

Poseda în total 34 ha de pământ, dintre care 25 ha erau pământ arabil, 0,35 ha –  livezi, 0,18 ha – vie, 0,36 ha – grădini de zarzavat, 0,10 ha – teren pentru cosit, 3,5 ha – păşuni, 0,31 ha – teren nefolosit şi 2 ha de teren ocupat de gospodărie. Pe pământul arabil erau cultivate mai multe cereale, dintre care: grâu – 10 ha, culturi de primăvară – 1,5 ha, porumb – 5 ha, floarea-soarelui – 3 ha, boboase – 4 ha, altele – 1,5 ha35.

Din această gospodărie mănăstirea plătea impozite, de exemplu, în anul 1950 a achitat la stat: 1 300 ruble impozit pe venit, urmând să mai plătească în acest sens încă 3 828 ruble, au fost predate 250 kg de carne şi au fost achitate 1 111,99 ruble pentru asigurarea imobilului36.

În aprilie 1952 la mănăstire locuiau 165 de persoane37. În toamna anului 1953 mănăstirea a fost presată din nou să renunţe în folosul statului la 10 ha de teren arabil38.

În 1956 egumena Pahomia conducea o comunitate alcătuită din 162 de persoane, dintre care 101 călugăriţe şi 61 surori de ascultare. Din numărul total al maicilor, 92 aveau vârsta mai mare de 55 de ani39. În toamna anului 1957 numărul sălăşluitoarelor s-a ridicat la 17040.

La 5 iunie 1959 autorităţile sovietice au decis închiderea locaşului. Decretul secret al Consiliului de Miniştri al RSSM cu nr. 255-22c prevedea ca mănăstirea Cuşelăuca să fie închisă în primul trimestru al anului 196041. Ultima stareţă a fost monahia Nina Zabulică, pe care o vom regăsi în această mănăstire şi după redeschidere; în 1998 ea se numea monahia Neonila şi avea 87 de ani.

În 1959, înainte de închidere, obştea mănăstirii era compusă din: o egumenă, 3 schimonahii, 94 monahii, 35 surori rasofoare, 30 surori de ascultare, în total 163 de persoane. Complexul monahal era compus din două biserici şi 66 case de locuit, în care trăiau 155 de persoane, iar în stăreţie 8 persoane42. în acel an, mănăstirea Cuşelăuca, cu binecuvântarea episcopului Nektarie, a fost „vizitată” de protoiereul Mina Palihovici, protopopul raionului Bulboaca, cu scopul de a pregăti închiderea mănăstirii. La întrebarea dacă nu are obiecţii în legătură cu închiderea mănăstirii, stareţa Nina i-a răspuns: „Noi suntem călugăriţe şi trebuie să ne supunem conducerii de stat şi din partea călugăriţelor nu pot fi obiecţii”43. Acest răspuns smerit era motivat atât de situaţia materială grea a mănăstirii, cât şi de faptul că din personalul obştii 60 de persoane erau bătrâne şi bolnave şi aveau nevoie de îngrijire şi de ajutor material44. După această vizită, aproape „un an de zile tihna a domnit în sfânta mănăstire, (…) până ce într-o neagră zi a anului 1960, când executând ordinul, miliţia a înconjurat mănăstirea şi a pus lacăte la uşile bisericilor. Maicile au rămas la mănăstire, la gospodăriile mici ale lor, apoi neavând încotro, s-au dus la lucru în colhoz”45. Complexul monahal a fost transmis în gestiunea Ministerului de Protecţie Socială al RSSM pentru a organiza aici un internat pentru copiii alienaţi46.

Vreo opt ani în cele două case mari, care serviseră drept stăreţie şi adăpost surorilor, s-a aflat un spital pentru suferinzii de tuberculoză. Biserica de vară Adormirea Maicii Domnului a fost transformată în club, iar mai târziu, în depozit pentru cărbune. în biserica de iarnă cu hramul Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena s-a instalat cantina spitalului. în anii 1968-1970, complexul monastic a fost preluat în totalitate de colhoz şi folosit pentru creşterea păsărilor47. Treptat, ansamblul monastic s-a deteriorat şi în 1988 ajunsese în ruine. Biserica de iarnă era fără cupole, fără acoperiş şi fără podea. în toţi aceşti ani de prigoană, maicile care au locuit în continuare în căsuţele lor din jurul bisericilor se rugau în bisericile din satele vecine, care au mai rămas deschise48.

După un sacrilegiu de 28 de ani, în 1988, una dintre primele a fost redeschisă mănăstirea de călugăriţe Cuşelăuca. O sută de maici bătrâne, cârmuite de prima stareţă de după redeschidere, monahia Cicilia Păduraru, au prins a mătura răul ce se cuibărise în locaşul lor şi, umblând cu condica, au adunat bani pentru reparaţia bisericii de vară. Timp de un an, biserica Adormirea Maicii Domnului a fost reparată şi la 6 septembrie 1989 a fost sfinţită de către mitropolitul Vladimir.

Biserica de vară are un plan dreptunghiular, fără abside laterale. Intrarea începe cu o tindă care duce într-un pronaos îngust, deasupra căruia se înalţă turla clopotniţei. Plafonul bisericii are formă semicilindrică şi e susţinut de doi stâlpi. Interiorul bisericii, partea superioară, a fost pictată în 1989, iar în prezent se află în reparaţie. Iconostasul bisericii a fost confecţionat şi pictat în 1998. Din patrimoniul bisericii de până la 1960 doar patru icoane, de o rară frumuseţe, s-au întors în locaşul sfânt. Dintre ele menţionăm icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în 1895 la Muntele Athos special pentru credincioşii din Basarabia şi poate chiar special pentru mănăstirea Cuşelăuca. Icoana este realizată într-un stil realist rusesc. Pe faţa icoanei există două inscripţii în limba rusă. Prima, plasată în dreapta părţii superioare a icoanei, în română sună astfel: „Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Moldova”. A doua, în stânga părţii de jos, arată originea icoanei: „Această Sfântă Icoană a fost pictată şi sfinţită la Athos în mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon”. Pe verso, găsim o inscripţie suplimentară: „Această icoană a fost pictată şi sfinţită la Sfântul Munte Athos în mănăstirea rusească a Sfântului Martir şi Tămăduitor Pantelimon, de unde a fost trimisă ca binecuvântare locuitorilor iubitori de Hristos pentru binedătătorul ajutor, acoperământ şi ocrotire tuturor celor care cu credinţă şi dragoste se adresează la Preabuna Stăpâna Lumii şi cu umilinţă se roagă către Ea, înaintea preacuratului Chip al Ei. Anul 1895”. Respectiva icoană a fost salvată şi ocrotită de profanare şi distrugere în 1959 de către ţăranul Ion Botezatu. în trapeza mănăstirii se află o altă icoană veche – Adormirea Maicii Domnului, care probabil făcea parte din iconostasul vechi, fiind pictată la începutul sec. XX în Rusia.

În 1989 a fost ridicată o casă ce serveşte drept bucătărie şi trapeză, având şi câteva chilii pentru surorile de ascultare.

În 1990 în locul stareţei Cicilia a fost numită monahia Agnesia, ca mireană Parascovia Izbaş, care timp de 20 de ani a cârmuit mănăstirea Cuşelăuca. Maica stareţă Agnesia a venit în această mănăstire în 1948, fiind originară din satul Olişcani, din apropiere. Avea pe atunci 21 de ani şi până la desfiinţarea mănăstirii a fost secretară. Prin sârguinţa ei s-a reparat capital biserica de iarnă cu hramul Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, care în anul 1992 a fost sfinţită de ÎPS Mitropolit Vladimir. Această biserică are formă dreptunghiulară şi o mică turlă deasupra naosului.

În 1996 a fost zidită şi sfinţită stăreţia mănăstirii, eveniment la care şi de data aceasta a participat înaltul Ierarh Vladimir. S-a mai construit în mănăstire un garaj pentru tehnică, iar pentru creşterea animalelor – mai multe grajduri. Pentru întreţinerea obştii, mănăstirea a primit 5 ha de pământ arabil, care s-au adăugat la cele 10 ha oferite anterior maicilor pentru lucrul lor în colhoz. Pământul mănăstirii este dat în arendă împreună cu tractorul acestui locaş. în 2002 la mănăstire a fost ridicat un depozit de piatră, iar în 2007 a fost săpată o fântână. în prezent, biserica de vară Adormirea Maicii Domnului se află în reparaţie.

Toate aceste lucrări ar fi fost imposibile fără ajutorul credincioşilor şi al unor ctitori importanţi, dintre care amintim pe Leonid Străinu, din Şolcani, raionul Soroca, care a acordat cel mai mare sprijin la lucrările de renovare. Un alt ctitor este Petru Silvestru, preşedintele gospodăriei agricole „Zorile”, care a ajutat mult mănăstirea cu materiale de construcţie şi bani. Au venit să ajute mănăstirea şi credincioşi din Lunga, Floreşti etc. în 1993 mănăstirea a fost vizitată de Preşedintele Republicii Moldova Mircea Snegur, care i-a donat un covor scump cu chipul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

La 17 februarie 2010, stareţa mănăstirii Cuşelăuca Agnesia a trecut la cele veşnice. Timp de 10 luni mănăstirea a fost condusă temporar de Vera Spinei (în lume Silvia), care în decembrie 2010 a fost numită oficial stareţa acestei mănăstiri49.

Din 1995 şi până în 1998 numărul maicilor a fost constant – 60 de slujitoare, dintre care (în 1998): 35 erau monahii, majoritatea bătrâne, 10 surori rasofoare şi 15 surori de ascultare. Din 1998 obştea a cunoscut o diminuare continuă; în 2000 ea număra 30 de persoane, în 2005 – 26, iar în prezent este compusă din 21 de maici şi surori de ascultare50.

Viaţa spirituală a maicilor este supravegheată de duhov­nicii mănăstirii. În 1998 aici slujea egumenul Feodosie Condrea, care a fost călugărit tot aici şi un timp s-a aflat la mănăstirea Saharna. În prezent, ritualul liturgic de la Cuşelăuca este oficiat de prărintele Petru Spinei și duhovnicul mănăstirii părintele Efimie Moroșanu.

Părintele Efimie Moroșanu are grijă ca ocupaţia de bază a maicilor să fie ru­găciunea. De aceea în mănăstire se respectă cu stricteţe programul liturgic stabilit. Sfânta Liturghie se oficiază în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbători. Zilnic se slu­jeşte Miezonoptica, Ceasurile, Acatistul zilei şi Obedniţa, Vecernia şi Utrenia. În noaptea zilei de vineri se oficiază Sfântul Maslu. Întreg programul liturgic se face în limba română. La aceste slujbe religioase se mai folosesc cărţile vechi, editate în sec. XIX şi păstrate cu grijă de maici atât în perioada sovietică, cât şi în prezent.

 

  • OLARU-CEMÂRTAN, V. Mănăstirea Cuşelăuca. In: Mănăstiri şi schituri din Republica Moldova: studii enciclopedice. Coord. de proiect C. MANOLACHE. Red. șt. A. EȘANU. Chişinău: Institutul de Studii Enciclopedice, 2013, pp. 283-290. ISBN 978-9975-4389-2-6

Leave a reply

required